experienta si bunul simt dobandit prin educatie m-au invatat ca atunci cand doi se cearta, chiar daca simpatiile se distribuie diferit, trebuie sa-ncerci sa privesti din ambele perspective. e greu, asta e sigur! tendinta umana, instinctiva este sa-i tii partea celui care-ti e mai simpatic. masurile difera intotdeauna. ai mei au avut insa prostul obicei sa ne-nvete ca trebuie sa ii dai si celuilalt dreptul la a se exprima. in prima copilarie pricepeam greu asta, STIAM ca eu am dreptate si basta! credeam sincer si cu tarie ca nu poate fi altfel decat stiam EU ca ESTE! pana cand cineva mai destept decat mine mi-a arat o “smecherie” pe cat de simpla, pe atat de convingatoare mintii mele de copil (deschis experientelor, ce-i drept). m-a pus sa ma uit la o usa. intai dintr-o parte a ei. m-a intrebat ce vad. am enumerat scolareste, constiincios si complet ceea ce vedeam. m-a asezat apoi de cealalta parte a usii. exercitiul s-a reluat. din nou am enumerat scolareste, constiincios si complet ce vedeam in fata ochilor. m-a luat apoi deoparte si mi-a zis:”de fiecare data te-am rugat sa te uiti la usa. de fiecare data, uitandu-te la acelasi obiect, ai vazut lucruri diferite. daca nu ai fi schimbat pozitia, ai fi vazut in continuare acelasi lucru si ai fi privit cu neincredere pe oricine ti-ar fi spus altceva. acum intelegi?” adult fiind, nu mi-a iesit intotdeauna exercitiul. recunosc ca de multe ori impulsivitatea imi intuneca ratiunea si logica se rupe in fata afectului. dar … ma straduiesc!
de atunci am ramas cu o simpatie pentru usi in particular si pentru spatiile de trecere in general. imi amintesc mereu de faptul ca – de la ignoranta la deschidere, cunoastere e un singur pas! chiar mai putin, o rotatie de 180 de grade 
!
tot de atunci imi place sa pozez spatii de trecere: ma ajuta sa-mi limpezesc gandurile si imi dau mereu senzatia ca am inteles ceva in plus.
ce mi-a venit tocmai acum cu povestea asta? simplu: disputa dintre Hagi si Becali mi-a umbrit si mie, ca majoritatii romanilor, mintea si m-a adus in pragul unei furii neputincioase! ar putea oare sa-i explice cineva dnului gigi “povestea usii”? si daca da, ar avea vreun rost? ma stramb scarbita si-mi spun singura ca nu! omu’ e incapabil de vreo evolutie care ii cere sa admita ca magnificul “care este el” s-ar putea insela. omu’ invoca la nesfarsit (ca si cum ar stii ca nu e capabil de asta. de fapt, chiar stie si il enerveaza propria nepuntinta) comunicarea in conditiile in care traduce conceptul prin dictat personal! in viziune becaliana, comunicare insemna: eu va spun ce si cum, voi aplicati! cureaua de transmisie e unidirectional intinsa la maxim. inutil sa ne miram ca se rupe in urmatoarele 5 min! so what?! are bani, face ce vrea cu ei, nu!!?? aici ne-a prins din pacate! rationamentul e curat. dar la urma urmei (si-aici l-am prins noi , nu ne obliga nimeni sa-l ascultam, necum sa-i dam dreptate. aleluia!
3 raspunsuri Până acum ↓
Observator // septembrie 28, 2007 la 8:17 am
Ce poveste frumoasa! mi-am zis, imaginindu-mi copilul (nu vitzica…) de o parte si de alta a usii – vechi si noi in acelasi timp… Ce poveste plina de bun-simt! mi-am zis, sesizind Laus genitori
pentru deprinderea copilului cu „prostul obicei“ de a oferi dreptul la opinie si celuilalt… Ce poveste incintatoare! mi-am zis, citind mai departe despre copilul cu mintea „deschisa experientelor, ce-i drept“ (si am regretat lipsa exemplelor dar… the blog goes on si timpul nu-i trecut, nu-i asa?) In fine, tot citind asa, bine dispus, exemplul usii povatzuitoare m-a dus cu mintea la gradina uscata japoneza (?!) si, da, da, un bob zabava, am sa explic imediat…
Ca intre alte „ciudatenii“ japonezii au si gradina fara iarba, numai cu pietris alb, sfarimat meticulos, asta se stie… Dimineata, calugarii din templele Zen grebleaza gradina cu niste maturi (genial! ca la terenurile de zgura la tenis…) pentru a mentine regularitatea brazdelor. Ei bine, sint, totusi, ingaduite niste exceptii. Trei movile adunate din acelasi pietris alb sint astfel dispuse pe suprafata gradinii incit sa nu poata fi zarite simultan, din orice loc, decit doua dintre ele! Ideea e ca lumea, scumpa autoare, nu poate fi perceputa niciodata in totalitatea ei. Ceea ce ramine invizibil poate fi insa regasit in tine insuti…
Apoi povestea-cea-frumoasa-plina-de-bun-simt-si-incintatoare a inceput sa scirtiie brusc, ca la virajele in ac de par la Formula 1, si cursul ei s-a schimbat brusc: disputa dintre Hagi si Becali!! (??) Doamne… de ce faci asta oanamirila? Pentru rating? Nu, nu e cazul tau. Constiincioasa, vrei sa oglindesti cotidianul existentei dimbovitene prin prisma – na, ca zic vorba mare! – Eului tau. Poate ca e vina mea ca plonjez de la Zen la… Becali.
Uff, nu sint decit un Observator comentator, prin urmare, daca imi asum aceasta conditie, nu pot ignora pur si simplu ce scrie autoarea mai departe numai fiindca eu ma dadusem dupa ciresul japonez incercind sa vad si cea de-a treia movila!
Domnul Gigi n-a intrat in cotidianul nostru asa, tam-nesam. Domnul Gigi a fost inventat, a fost ajutat sa se inventeze. E unul din cazurile rare in care urzeala politica e servita prompt de mass media care e platita generos chiar de obiectul urzelii… Comentatori diversi (unii chiar mult pretuiti, ca sa nu spun mai mult, de insasi autoare) l-au chemat pe Gigi pe sticla ca sa le creasca rating-ul. Si, fascinati, s-au uitat la spectacolul grobian, nu numai lumpenproletarii cu cablu, ci si elitele cu farfurii digitale… Ecuatia simpla „are bani, face cu ei ce vrea muschii lui“ a fost inteleasa LA FEL si de unii si de altii. Cu usoare nuante, desigur. „Lumpenii“ murmura „are bani, nea Gigi, poate NE DA si noua“, „farfuriile elitiste“ soptesc „il manevram SA FINANTEZE cu banii lui si asta si aia“…
„Da’ de ce sa ni-l bage pe git?“ o aud spunind cu „furie neputincioasa“ pe autoare. Pai, logic: fiindca si tu ii sprijini (discret sau nu, nici nu conteaza) pe cei carora le pasa de rating: comentatori, oameni „politici“… Pe scurt, pentru ca – argument irefutabil – SI TU, oanamirila, FACI PARTE DIN ACEST POPOR! Hic et nunc!
…hai, straduieste-te ca impulsivitatea sa nu iti intunece ratiunea si logica sa nu ti rupa in fata afectului: continua sa pozezi spatii de trecere, limpezeste-ti gindurile si ramii cu senzatia ca ai inteles ceva in plus… Poate pe tine insati, a treia movila din gradina japoneza.
oanamirila // septembrie 28, 2007 la 12:45 pm
ehheeehe ti-a trebuit cam mult – 2 zile !!
sa ticluiesti reactia la “usa” mea!
))))))), nu prea se justifica. asa cum iti place tie sa observi reactii, i-o placea si lui sa observe “fenomene”….
)))
nu stiu de ce atata vehementa fata de o cugetare care a curs foarte firesc si natural pt mine. believe it or not, chiar de acolo mi-a venit panseul cu pricina, chiar de acolo mi-am adus aminte de povestea cu usa si “lucrul” vazut din ambele perspective implicate: de acolo adica de la disputa stupida intre hagi si becali. de la nebunia a nu stiu cata oara confirmata a oierului, de la incapacitatea de a accepta ca si altul poate avea dreptul sa-si faca treaba cum crede mai bine, doar sa fie lasat s-o faca. recunosc ca nu sunt nici pe departe o admiratoare a lui hagi antrenorul, iar prestatiile lui in aceasta postura lasa loc multor comentarii. dar aici e vorba de principii, de cum fundamentezi un lucru, iar becali face ceva pe principii atunci cand nu-i sunt favorabile. asta ma enerveaza si de-asta am scris!
sigur ca nu esti obligat sa te uiti la el si nimic nu te-mpiedica sa-i dai delete cand iti iese-n cale!! tocmai de-aia, vehementa la adresa “unui realizator” care-mi e tare simpatic si stii c-o sa-mi ramana asa indiferent cat o sa-l infierezi tu
si, ai dreptate, stiu prea bine ca pentru el ratingul conteaza, inseamna bani doar! pentu mine, deocamdata si (poate) din pacate, inca nu
young_frog_in_space // octombrie 4, 2007 la 3:58 pm
Mi-a placut ideea, imi dispace motivul(adica disputa dintre H si B). Si apropo de diferente…daca ai stii cat ma straduiesc sa judec din mai multe puncte de vedere, evident ca nici mie nu imi iese. In rest, numai de bine, oanamirila