italia e o tara cu aprindere prin scanteie, dar cu ardere lenta si (m-as hazarda sa zic) calculata. in pofida temperamentului zbuciumat, italia nu e o tara de sprint, ci una cu fuleu aerisit, amplu, senin, care-ti permite sa respiri regulat si sa te bucuri de tot ce te-nconjoara pe traseul alergarii tale. probabil nu intamplator n-au dat italienii mari campioni la sprint (sa ma scuze Pietro Menea - exceptia care ma poate contrazice), dar au punctat infinit mai bine pe distante medii. la fel de “probabil nu intamplator” sunt italienii maestrii la motociclism si formula 1 
!
italienilor le plac accesoriile, traiesc pentru ele, se bucura sa le produca si sa le foloseasca! adora confortul si adora sa se remarce. au un orgoliu deseori amuzant, uneori deranjant, dar pe care nu te poti supara )). sunt oamenii spectacolului studiat sau spontan, dar intotdeauna trait din plin.
cea mai mare lectie pe care o predau italienii e arta de a te bucura de viata si a face din ea un spectacol in care tu esti personajul principal! alta e abilitatea de a se reinventa continuu. acelasi decor, alte personaje, alte replici, aceeasi tonalitate. modern si vechi intr-o combinatie cu stil si personalitate.
pe scurt, orice ar zice oricine, de italia te molipsesti! nu ai cum sa scapi. daca te-ai dus odata acolo, te-ntorci pentru ca ti se insinueaza-n vene si nu-ti doresti antidot.
1 răspuns Până acum ↓
Observator // septembrie 13, 2007 la 10:16 pm
Ce au in comun Rolling Stones cu italienii si cu Italia? Evident, obsesia autoarei in privinta artei de a te bucura de viata! Ca musca din ea cu pofta sau ca face din ea un spectacol, cititorul este indemnat sa ia aminte ca, daca nu ia „masuri”, viata (ba chiar VIATA!) risca sa treaca pe linga el, chiar atunci cind, vorba lui John Lennon parca, „sta si-si face planuri“…
) de un alt verb, de o alta actiune aplicabila acestui subiect alunecos care este Viata asta: a savura…
)
Ceea ce e adevarat dar inca nu explica indirjirea autoarei privind arta de a trai. In cele din urma, daca nu ne-am nascut in Italia si nu am fost impregnati de mici de toate lucrurile frumoase pe care acolo le poti gasi, dupa cum iarasi s-a mai remarcat, „la orice colt de strada“, ce alta sansa am mai avea sa facem din viata un spectacol – in afara unor reveniri acolo pe durata unor concedii – odata ce „drogul dulce“ ne-a fost inoculat?
Stau si ma intreb insa daca italienilor li se potriveste „muscatul cu pofta din viata“… Sau o fi vorba, (ca si in cazul grecilor!
In rest, da, asa sint italienii, asa e Italia! Just, tovarasi!