Cercul (vicios) care nu vrea sa devina spirala …..

Am privilegiul – beneficiul meseriei ! – de a putea sta de vorba cu foarte multi oameni. De fapt, am privilegiul intrebarii – pun intrebari, primesc raspunsuri. Imi place sa-I ascult  pe oameni vorbind despre asteptari, viitor, ce-i motiveaza, ce-i enerveaza s.a.m.d Asa am ajuns sa constat ca ideea de valoare crispeaza. Nu valoarea in sine, ci presiunea resimtita in momentul raportarii personale la standardele ei. In momentul in care aduci in discutie ideea de valoare, lumea devine nostalgica si se refugiaza intr-un comportament “politic corect”. Incepe sa vorbeasca despre “ce/cum ar trebui sa fie lucrurile”, nu despre “ce isi doresc” sau ce admira cu adevarat. Ma uit la oameni in pragul a  25 – 30 de ani. Se gasesc in situatia de a se adapta unei lumi pentru care nu au fost neaparat antrenati cand au pornit la drum. Se chinuie s-o faca lejer, isi cauta repere, dar sunt contrariati de ciocnirea dintre ce au fost invatati in copilarie ca e bine, ce au fost invatati sa valorizeze, regulile dupa care au fost invatati sa joace atunci (respect pentru norma, toata lumea munceste pentru toata lumea, partidul gandeste pentru tine etc) si ceea ce inseamna ideea de succes de azi – independenta, libertate de gandire si actiune, individualism. Nu ca romanul n-ar fi adaptabil, dimpotriva! Dar schimbarea de repere confuzeaza!Majoritatea definim libertatea prin “a face ce vrem, ce ne place, cand vrem”. In mintea majoritatii banul e principalul pasaport spre libertate, cheia spre acest “a face ce vrem”. Ceea ce ma pune pe ganduri nu e perceptia in sine, ci faptul ca foarte putini sunt cei care se gandesc in mod concret la cum ar trebui sa procedeze pentru a atinge aceasta stare de gratie: “a avea bani = a face ce-mi place”. In fata intrebarii abrupte – “bun, si cum v-ati gandit sa abordati acest aspect? Ce faceti ca sa castigati mai multi bani?”, majoritatea ridica din umeri si arunca responsabilitatea pe “conditii”, pe “situatia tarii”, pe faptul ca “cineva care ar trebui sa faca ceva in sensul asta”. “Cineva” care nu e niciodata cel in cauza! “Cineva” tradus prin “societate”, “stat”. Autoritatea – exterioara noua – la care privim si de la care asteptam sa ia deciziile in locul nostru!Din pacate modul asta de gandire se extinde si asupra tinerei, foarte tinerei generatii. Ma uitam recent pe rezultatele unui sondaj reprezentativ national pe segmentul de varsta 15 – 25 ani. Cea mai importanta valoare a acestei generatii sunt “banii”. Nevoia de succes material e urmata de aceea de recunoastere, de status/statut. Uimerea nu sta in asta. Uimirea vine cand, uitandu-ma la ultimele pozitii in acest clasament facut de tineri gasesc aruncate idei ca: initiativa personala sau asumarea responsabilitatii. Cu alte cuvinte vrem bani, dar nu vrem sa ne “consumam” in facerea lor. Sa muncim pentru ei!!? Haida-de! De cand se munceste pentru bani!? Cine face asta in Romania? Nu stim si nu consideram necesar sa ne asumam raspunderi, nici sa investim valoare personala, efort in obtinerea lor. Atunci, care ar fi calea de atingere a acestui succes financiar? De unde te astepti sa vina banii? Romania ar trebui sa fie o rezervatie naturala de “matusi Tamara” pentru a sustine un astfel de proiect! Dar, hai sa privim in 360 de grade si sa recunoastem: responsabilitatea pentru felul in care se misca si gandeste tanara generatie apartine formatorilor ei, celor care i-au pregatit debutul in societate. Are cineva impresia ca a te lupta sa cresti, sa devii, sa fii ceva mai mult e o valoare transmisa? Eu una nu…. Cercul vicios functioneaza, iar blazarea e un sport national din care ne trezim episodic. Tot din pacate, impresia ca “te zbati sau nu, tot acolo ajungi”, e asumata cu lejeritate si fara resentimente. Paradoxul e ca te opui autoritatii, dar astepti solutia din directia ei. Pana cand?